Centrul Istoric al Chişinăului – patrimoniul arhitectural al capitalei

Monument de arhitectură, artă şi istorie de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. A fost construit în anii ’80 ai secolului al XIX-lea, fiind una dintre primele clădiri construite special cu destinaţie administrativă. Arhitectura este în stil eclectic, cu influenţa clasicismului francez. În 1940 se afla Tribunalul judeţului Lăpuşna.

Sunt instalate două tăbliţe comemorative:

1. "În această clădire a fost judecat G.I. Kotovsky";
2. "Arhitectul clădirii este A.I. Bernardazzi" (nu corespunde adevărului).

Este o clădire construită la colţul cartierului, ridicată pe un plan rectangular, în trei etaje, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor Vlaicu Pârcălab şi Veronica Micle. Planul este soluţionat laconic, cu repartizarea încăperilor perimetral, partea centrală, fiind rezervată holului din jurul scării de onoare, în trei rampe, deschisă vederii şi inundată de lumina naturală prin lanternoul ridicat deasupra. Faţadele sunt simetrice, cu rezalite laterale, respectiv cu 13 axe faţada laterală (extinsă în perioada postbelică cu o porţiune nouă) şi 8 axe – faţada principală.

Intrarea în clădire se află în faţada principală, orientată spre strada Vlaicu Pârcălab, printr-o construcţie complexă: în axa intrării se află un volum, lărgit lateral de două porticuri a câte o coloană a ordinului doric, sub care se află câte o intrare separată. Această soluţie inedită a unei duble intrări a fost necesară pentru a separa intrările publicului de intrarea convoiului acuzatului, între ele aflându-se încăperea pentru pază. Integritatea compoziţională a intrării principale, ca element arhitectural, este asigurată de balconul-tribună, partea centrală a căruia este un portic cu două coloane ionice, cu fronton în segment de cerc. Axa centrală a faţadei este susţinută de aticul, parte componentă a parapetului lanternoului. În partea opusă faţadei principale, se afla cea mai mare sală – a şedinţelor, acoperită în exterior cu un acoperiş piramidal, cu învelitoare din plăci romboidale, cu alternarea nuanţelor (dispărută). O intrare secundară avea loc din stradela Fântânilor.

Paramentul este soluţionat divers, parterul este din bosaje diamant, la primul etaj – cu imitarea unor bosaje alungite orizontale, cu alternarea a două nuanţe, al doilea etaj – cu imitarea unor panouri conturate cu o bordură, amplasate în plinurile dintre ferestre. Pereţii se termină în partea superioară printr-o cornişă cu denticule, susţinute de console. Ferestrele etajului doi, pentru a exprima o aerare a formelor, sunt flancate de pilaştrii ordinului ionic, colţurile etajelor sunt întărite prin bosaje.

Destinaţia clădirii de a servi sediu pentru o instituţie a Dreptului juridic, a fost subliniată prin prezenţa sculpturii alegorice a Justiţiei. Această sculptură a fost instalată în rezalitele faţadei laterale, la nivelul primului etaj, în nişa dintre două ferestre, unite printr-o cornişă rectilinie locul sculpturii fiind accentuat printr-un segment de cerc.

În perioada postbelică arhitectura clădirii a fost modificată – alungită de-a lungul străzii Fântânilor, a dispărut acoperişul piramidal de la faţada posterioară, şi paramentul primului etaj a fost simplificat prin renunţarea la alternarea asizelor de nouă nuanţe.