Comunitatea surorilor medicale a mănăstirii Hârbovăţ a fost fondată în 1905. Încurând Primăria oraşului a oferit un teren de pământ urban, aflat la colţul cartierului mărginit de străzile Sinadino şi stradela Fântânilor, cu o suprafaţă de 858,48 stânjeni pătraţi, pe care se aflau case vechi care aparţineau mănăstirii Sf. Mormânt. După demolarea acestora, s-a început construcţia clădirilor din piatră – a ambulatoriei şi a spitalului, într-un parter, confirmate în 1907. În 1909 s-a început construcţia căminului pentru surorile medicale. Clădirile au fost amplificate în curând prin construcţia unui etaj în anul 1910. Complexul de caritate era compus din trei clădiri a două etaje, şi cinci clădiri într-un etaj. În 1940 se afla în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi O.S.
Prezintă interes două clădiri, una aliniată la strada Vlaicu Pârcălab (Liter A) şi alta, amplasată la colţul cartierului, alungită de-a lungul liniei roşii a străzii Veronica Micle (Liter B).
Liter A. Este clădirea spitalului cu ambulatorie. Arhitectura este în stil modern, cu detalii specifice şi pentru stilul eclectic, aspect pe care clădirea l-a obţinut în 1910, când a fost înălţată cu un etaj. Intrarea principală are loc prin faţada îngustă, orientată spre strada Vlaicu Pârcălab, cu o compoziţie simetrică, alcătuită din trei axe. Centrul compoziţional este un rezalit, cu contur plastic, în care sunt concentrate elementele importante – uşa intrării, ridicată pe trepte monumentale, balconul -tribună deasupra, fereastra în segment de cerc pentru iluminarea şi aerisirea podului.
Faţada laterală este alungită, iniţial din 12 axe, care formau o compoziţie simetrică, din dublarea unui raport alcătuit dintr-un rezalit şi câte două ferestre laterale, care mai apoi a fost alungită cu 3 axe. Detaliile arhitectonice sunt soluţionate în aceiaşi cheie stilistică, cu includerea în decorul plastic al simbolului carităţii – crucea greacă cu ramurile egale, incluse în lesenele care mărginesc rezalitele şi colţurile clădirii. Specifice stilului modern sunt striurile de pe suprafaţa lesenelor, combinarea materialelor de construcţii cu culoare şi factură diferită – cărămida arsă şi piatra cioplită, ultima fiind utilizată sub forma unei carcase pe fundalul din cărămize.
Liter B. Este căminul surorilor medicale. A fost amplasat cu o mică, dar sesizabilă retragere de la linia roşie a străzii Vlaicu Pârcălab. Arhitectura clădirii este în stil modern, specifică pentru acest tip de clădiri, cu aspect modest al unei case de raport. Faţada principală este simetrică, cu trei rezalite. Două intrări, amplasate în rezalitele laterale, dominate de balcoane cu grilaje aerate şi de frontoane triunghiulare, conduc din stradă în interiorul clădirii. Rezalitul central continue deasupra acoperişului cu un atic, în care se află o fereastră circulară pentru aerisirea podului. Colţurile rezalitelor sunt împodobite cu colonete, buiandrugii golurilor ferestrelor sunt din bolţari în pană, cu alternarea nuanţelor roze şi albe, cornişa este dotată cu denticule. Prezintă interes canaturile de lemn ale uşilor de intrare sunt sculptate într-o compoziţie specifică modernului.