La 3 ianuarie 1884, Ignat Harcenko s-a adresat la Uprava oraşului cu rugămintea de a i se permite construcţia unei case noi din piatră într-un nivel, proiectat şi desenat de nobilul Nicolai Vikonsky.
Faţada principală are o compoziţie simetrică, cu o uşoară disimetrie din includerea unei ferestre în plus în stânga, amplasată într-un rezalit. Faţada are şase axe compoziţionale, cinci sunt de goluri de ferestre şi unul de uşă. Paramentul este din piatră aparentă cu detalii din arsenalul neoclasicismului, cu o tratare în spiritul modernului.