A fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea. Proprietarul originar nu este necunoscut, dar se cunoaşte că în 1940 aparţinea lui Moise Cuciuc şi Rovner Leib.
Casa aşezată în zona de jos a străzii, într-un front compact, la intersecţia străzii Alexandru cel Bun cu strada Tighina, reprezentând un element urbanistic important al tramei stradale.
Clădirea principală are planul patrulater, uşor romboidal, ajustat la configuraţia terenului, parterul ridicat pe un demisol înalt, cu intrarea principală de pe strada Alexandru cel Bun. In apartamentele, aflate la parter, se intra de pe strada Tighina. Planimetria este simplă, cu încăperi în anfiladă.
Accentul compoziţional al faţadelor este alcătuit de câte un rezalit cu goluri înalte în arc cilindric ale uşilor, amplasate în axele de simetrie ale faţadelor. Ieşindurile porticurilor sunt încoronate cu frontoane triunghiulare. Ancadramentele ferestrelor rectangulare sunt simple, cu imitaţia cheii de boltă. O cornişă profilată încheie parte superioară a pereţilor. Detaliile arhitectonice decorative ale faţadei corespund procedeelor eclecticii clasicizante.
Decoraţia plastică este în corespundere cu procedeele eclecticii clasicizante, tipice pentru arhitectura Chişinăului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ferestrele sunt rectangulare cu ancadramente simple, ca o ramă. O cornişă cu muluri se află sub acoperiş.