În anii 30 ai secolului ai XIX-lea Ivan şi Annastasia Monastârsky au construit două case cu câte două etaje, amplasate alături, pe cartierul mărginit de bulevardul Ştefan cel Mare şi străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Teatrului. În anii’60 ai secolului al XIX-lea, aceste clădiri sunt reconstruite (unificate în una) pentru amplasarea în ea a Seminarului teologic. După 1870 clădirea era arendată pentru diferite instituţii de învăţământ. În 1874 a fost încheiat un contract de arendă cu Charl Sailladeni, cetăţean din Elveţia, care l-a reconstruit pentru hotelul "Suisse". În timpul celui de al doilea război mondial clădirile au fost deteriorate şi reconstruite la sfârşitul anilor 40 după proiectul E.R. Spirer, care a bineficiat de consultaţiile academicianului A.V. Şciusev, cu ridicarea etajului atic.
Clădirea ocupă latura unui cartier îngust, are planul în formă de careu, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor laterale. Faţadele au compoziţii simetrice, cu rezalite laterale, suprapuse de porticuri cu câte patru coloane ale ordinului ionic, care susţin frontoane triunghiulare. Interioarele au fost modificare pentru unităţi comerciale şi biblioteca care poartă numele lui B. P. Hajdeu. La etaj se aflau apartamente.