Sfatul Ţării, 39

Vilă urbană

Sfatul Ţării, 39
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1861,când aparţinea nobilului Fedor Ivanovici Suruceanu, care între anii 1891şi 1897 a construit un corp de casă secundar, cu patru odăi şi o bucătărie. Casa a fost reconstruită în perioada sovietică, i s-a adăugat etajul cu o mansardă pentru a servi drept sediu a unor subdiviziuni ale CC al PK RSSM.

Este o casă ridicată pe un plan rectangular, aliniată liniei roşii a străzii. Arhitectura este în stil eclectic în baza arhitecturii renaşterii. Faţada principală este disimetrică, cu şase axe compoziţionale, dintre care cinci sunt goluri de ferestre şi una – uşa de intrare, amplasată în partea centrală. Intrarea are loc printr-un portic din două coloane ionice, amplasat în faţa unui rezalit, încununat cu un fronton în segment de cerc. Ferestrele ample au ancadramente cu cornişe care includ chipuri antropomorfe. În plinurile dintre ferestre se află pilaştri ai ordinului ionic, care susţin o friză netedă cu o cornişă cu modilioane. Etajul adăugat schema compoziţională a parterului, cu o simplificare a detaliilor.

Faţadă
Sfatul Ţării, 51Sfatul Ţării, 37