Serghei Lazo, 24

Conacul urban al familiei Cazimir-Cheşco

Serghei Lazo, 24; Faţada principalăSerghei Lazo, 24; Faţada în curte
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

Primele informaţii documentare datează din vara anului 1855, când a fost cumpărat de la licitaţia organizată de Dumă lotul de pământ cu o suprafaţă de 1800 stânjeni pătraţi de către soţia consilierului de colegiu Elisaveta Loran. Casa, cu 11 odăi a fost construită după un proiect confirmat de Comisia de construcţii şi Drumuri în noiembrie 1857, construcţia fiind terminată în 1858, an indicat în frontonul rezalitului. În curând Loran vinde casa principelui Mihai A. Cantacuzin, după care, conacul intră în posesia Zamfirei Cazimir-Cheşco, care este vizitată aici de nepoata sa Natalia Cheşco, căreia soarta i-a hărăzit, pentru un scurt timp, să fie regina Serbiei. Printre ultimii proprietari ai acestei case se numără familia Asnaş.

Casa are realizată arhitectura faţadele în stil "empire turc", având un amplasament deosebit de rar întâlnit: în mijlocul unei grădini, îndepărtată de aliniamentul străzii.

Este ridicată pe plan rectangular, cu două rezalite la faţadele alungite, ridicată pe un demisol înalt, din cauza căderii reliefului. Ferestrele casei sunt în segment de cerc, cu ancadramente, care pe faţada principală conţin în partea superioară o cornişă din motive florale. Intrarea are loc prin faţada de vest, realizată într-un nivel, printr-un rezalit, încununat cu un atic rectangular (posibil, de o provenienţă ulterioară construcţiei casei). Faţada principală, orientată spre est, apare sub forma unui edificiu cu două niveluri, cu o compoziţie simetrică din şapte axe, dintre care trei revin rezalitului central. Rezalitul are aspectul unui portic încununat cu un fronton triunghiular, interpretat sub forma unui cerdac turcesc, modificat în anii de utilizare inadecvată. Într-o penultimă fază a fost înzestrat cu trei ferestre în arc în plin cintru (o fereastră a fost schimbată mai târziu cu una rectangulară, mult mai amplă), cărora le corespund ferestre largi în arc în peretele demisolului. În plinurile dintre ferestre erau pilaştri, pe care se sprijinea o friză din motive florale, plasată sub cornişă, configuraţia căreia curblinie acuză o lipsă a unor elemente de susţinere. Ferestrele laterale ale cerdacului au fost suprimate, una – astupate, iar prin alta – organizată intrarea din grădină prin cerdac.

Sub cornişa casei a fost plasată o friză din motive florale, care înconjură perimetral pereţii, întreruptă doar de lesenele de la colţuri şi rezalite.

Faţadă
Serghei Lazo, 27 A,BSerghei Lazo, 23