Alexei Şciusev, 67

Casa fraţilor Parhomovici

Alexei Şciusev, 67
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. Casa a fost construită pe la mijlocul secolului al XIX-lea după un proiect-model.

În anul 1880 Ivan Parhomovici a cumpărat de la soţia consilierului d colegiu Pozalia Goreinova o casă din piatră într-un parter, cu o atenansă şi alte anexe, moştenite de ea de la tatăl său în 1868, care era alcătuit din şase camere. În 1940 proprietar era medicul Nicolae Laşcu.

Este o casă construită într-un nivel, cu faţada principală aliniată liniei roşii a străzii. Un perete longitudinal împarte spaţiul interior în două părţi egale, fiecare divizată în odăi, legate în anfiladă circulară. Este o casă cu faţada asimetrică, cu şase axe compoziţionale, dintre care cinci sunt goluri de ferestre şi una de uşă, amplasată lateral spre stânga, unde se afla poarta de acces în curte. Intrarea este, într-un portic angajat, decorat cu pilaştri cu caneluri , încununat de un fronton în segment de cerc, pe fundalul unui fronton triunghiular. Ferestrele sunt în segment de cerc, conturate cu ancadramente. La faţada posterioară se afla o galerie cu coloane ale ordinului doric. În componenţa arhitecturii intrau şi stâlpii de poartă cu decor şi îngrădirea din fier.

Faţadă
Alexei Şciusev, 69Alexei Şciusev, 65 (colţ str. Puşkin)