Primele informaţii documentare cu privire la proprietata imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867 această proprietate a fost cumpărată de către soţia porucicului în rezervă Iulia Vichentievna Ianuşevski, care în 1869 a construit o casă cu subsol, autorul proiectului arhitectul urban Alexandru Osipovici Bernardazzi. La începutul lui 1870 casa a fost vândută Elenei St. Casso, devenită soţia lui Gheorghii Nic. Donici, consilier de stat, efectiv, care a rămas proprietara casei până în 1897. În 1878, după încheierea războiului ruso-turc, în subsolul ei s-a aflat în captivitate Osman-paşa, fostul comandant al armatei otomane, ce se predase iniţial la Plevna. În anii ’80 ai secolului trecut clădirea a fost amplificată. În 1897 casa avea 12 încăperi cu dependinţe.
În 1901 proprietar era atestat Mihail Katakazi, deputat al Adunării deputaţilor nobilimii basarabeane, în 1916 – familia Anghel. În perioada interbelică clădirea a servit drept sediu al Băncii Naţionale. Actualmente este sediul Institutului Patrimoniul Cultural al Academiei de ştiinţe.
Este o clădire construită la colţul cartierului, ridicată pe un plan unghiular, într-un parter pe un demisol, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni şi 31 August 1989. Paramentul faţadelor este tencuit neted, contrastând cu demisolul, căptuşit cu piatră spartă. Faţada principală este orientată spre strada 31 August 1989, care include intrarea principală. Compoziţia acestei faţade este asimetrică, alcătuită din şase axe, cinci de ferestre şi una a intrării de onoare, amplasată lateral spre dreapta. Ferestrele sunt în arc în plin cintru, conturate cu o arhivoltă din ciubuc răsucit, sprijinite pe mici console. Accentul compoziţional revine intrării în casă, care are loc printr-un rezalit cu fronton triunghiular, la care este angajat porticul cu aspect de portal oriental, cu golul uşii în arc în plin cintru. Holul intrării este iluminată de o fereastră circulară, urcarea la cota parterului se efectuează prin trepte interioare.
Faţada laterală avea iniţial o compoziţie simetrică, alcătuită din cinci axe, cu un rezalit central, cu colţurile întărite prin lesene. Axa de simetrie era subliniată de un grup din trei ferestre în arc în plin cintru, care se deosebesc de ferestrele din părţile laterale, prin arhivolta alcătuită din bolţari. Faţada a fost alungită de-a lungul străzii cu o nouă porţiune, alcătuită din cinci axe, alcătuite din ferestre mai înguste, toate în arc în plin cintru, arhivolta cărora prezintă aceiaşi soluţie cu bolţari reluată de la casa iniţială. Partea nouă este separată de partea veche printr-o arcada cu o fereastră în centru şi două firide laterale, despărţite prin două coloane ale ordinului doric. Casa veche se deosebeşte şi prin registrul inferior din bosaje "diamant", mărginit sus prin plita de pervaz a ferestrelor şi jos, de brâul de deasupra demisolului. În axa ferestrelor se află orificiile îngemănate ale aerisirii demisolului, care încadrate în carouri se evidenţiază pe fundalul facturii aspre, imitate din lemn şi în porţiunea nouă a casei. Deasupra ferestrelor, în friza netedă de sub cornişă se află ferestrele triplate ale aerisirii podului. Cornişa casei, ca şi cornişa portalului intrării, este proeminentă, susţinută de arcuri în console, dispuse dens, doar atât cât ţine clădirea din prima fază.
