Mihai Kogălniceanu, 73

Casă de raport cu pasaj comun

Demolat
Mihai Kogălniceanu, 73
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

În iarna anului 1880 Tereza Solomco, văduvă a consilierului de colegiu, a vândut o parte a proprietăţii sale imobiliare lui Alexei Galaţan, alcătuită dintr-o casă într-un etaj cu o atenansă, pe care le are de la I. Lemeni-Makedon. În 1866 sunt construite douăcase, după planul şi faţada eliberată de Comisia de construcţie şi drumuri în 1863.

Casa de raport este formată din două imobile, compoziţia faţadelor asemănătoare, cu o repetare a amplasamentului, cu faţadele aliniate la linia roşie a străzii. Casele sunt ridicate într-un etaj, pe un plan unghiular, cu o aripă orientată în adâncul parcelei. Faţadele au compoziţii asimetrice, ferestrele – ancadramente cu evidenţierea bolţarului-cheie de boltă, marginile caselor sunt conturate de lesene. Pereţii sunt finisaţi de o cornişă, cu o terminaţie de atic a rezalitului intrării, conturat de denticule.

Literul A. Faţada principală are patru axe compoziţionale, trei de ferestre de mărimi diferite, şi o uşă, amplasată într-un rezalit lateral, lângă intrare.

Literul B. Faţada principală are trei axe compoziţionale, două de ferestre şi o uşă, amplasată într-un rezalit lateral.

Faţadă
Mihai Kogălniceanu, 75 A,B (colţ str. N. Iorga)Mihai Kogălniceanu, 72 A,B