Primele informaţii documentate cu privire la proprietate (Reni, 50 număr vechi) datează din 1838. În documentul de cumpărare, alcătuit în 1854, se scrie, că secretarul de colegiu, Ivan Horjevsky a vândut lui Iacob Organov o casă din piatră, acoperită cu ţiglă, construit de el după plan şi faţadă confirmate de comisia de construcţii la 18 iunie 1838. În 1870 această proprietate imobiliară a fost cumpărată de către Luiza Mişenko, soţie de consilier de curte. Vechea construcţie este demolată şi pe acelaşi loc este ridicată în acelaşi an o casă pe un demisol, alcătuită la fiecare nivel din câte 5 camere cu o bucătărie, componenţă confirmată printr-o adeverinţa eliberată de arhitectul oraşului A.O. Bernardazzi la 11 ianuarie 1873, considerat a fi arhitectul acestei case.
În această casă a locuit inginerul Sârbu-Sârbov, industriaş, fondatorul turnătoriilor mecanice, care a servit drept bază actualei uzini "Hidromaşina" din Chişinău şi "Litmaş" din Tiraspol. Actualmente în această casă se află muzeul învăţământului public.
Literul A. Este o casă construită pe un plan unghiular, cu o aripă orientată în adâncul sectorului, ridicată pe un demisol înalt, cu faţada principală aliniată liniei roşii a străzii. Un perete longitudinal împarte spaţiul interior în două părţi egale, fiecare divizată în odăi, legate în anfiladă circulară. Faţada principală are o compoziţie asimetrică, alcătuită din şapte axe, şase de goluri de ferestre şi una de intrare, amplasată lateral, care conduce în holul casei. Odăile sunt dotate cu o decoraţie plastică bogată: un cămin şi sobe din cahle de faianţă, decorate în spirit baroc, stucaturi la marginea plafonului din salonul casei. Detaliile arhitectonice ale faţadei principale sunt din arsenalul stilului eclectic cu reminiscenţe baroce: ancadramente la ferestre cu includerea cornişelor, bogat decorate, susţinute de console din piatră, şi a plitelor de pervaz, toate dotate cu panouri decorative. Partea superioară a pereţilor sunt încoronaţi cu o cornişă cu modilioane, mai expresivi la rezalitul intrării. Paramentul faţadei este diferit demisolul în bosaje orizontale , despărţit pe parterul tencuit neted printr-o bordură de bosaje "diament".
În aripa alungită se aflau dependinţele cu o intrare secundară. Faţadele orientate spre curte erau dotate cu o galerie unghiulară cu geamuri.
Literul B. În componenţa proprietăţii imobiliare intră şi o atenansă cu două etaje, construită la începutul secolului al XX-lea în zidărie aparentă din piatră făţuită. Este amplasată cu o retragere de la linia roşie a străzii, cu un plan alungit în adâncul sectorului. Faţada principală este tratată ca o casă de locuit, cu o faţadă asimetrică, cu patru axe compoziţionale. Rezalitul, cu ferestre îngemănate, şi balcon la etaj, este accentul compoziţional, dominat de un atic plin, inclus în parapetul din grilaj metalic al faţadei. Intrarea laterală, la capătul opus al casei, este fără evidenţiere arhitecturală, posibil de provenienţă târzie.