Mihai Kogălniceanu, 36 A (colţ str. Hînceşti)

Casă de raport

Mihai Kogălniceanu, 36 A (colţ str. Hînceşti)
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

Primele informaţii documentare datează din 1886, când proprietatea imobiliară aparţinea nobilei Elenei Constantinovna Rom. Era alcătuită dintr-o casă de piatră într-un etaj, cu un beci, livadă şi alte anexe. În 1912 ajunge în proprietatea lui Aron Korenberg, care în acelaşi an obţine permisiunea de a construi o casă nouă în două etaje. Supravegherea construcţiei a avut-o inginerul S. Feldmann, posibil, autorul proiectului.

Arhitectura casei este în stil eclectic, în baza arhitecturii clasice, cu tentaţii de modern.

Este o casă de locuit, ridicată în două niveluri, pe un plan alungit de-a lungul liniei roşii a străzii, ocupând întreaga lăţime a proprietăţii imobiliare. Trecerea iniţială în curte avea loc dinspre strada V. Alecsandri. Intrările în apartamente au loc de pe scări interioare, cu acces direct din stradă. Arhitectura casei se distinge printr-o compoziţie simetrică, susţinută de rezalitele laterale şi ale intrărilor, amplasate ritmic, dominate de atice. Rezalitele intrărilor sunt evidenţiate printr-o concentrare de detalii: bosaje la parter, balcoane la etaj, spre care se deschid uşi în arc în plin cintru.

Paramentul este din zidărie aparentă cu detalii elegante executate din piatră. În componenţa faţadelor sunt incluse panouri din zidărie cu fracţie mică şi cu suprafaţa aspră.

În ultimul ani arhitectura clădirii este schimbată malefic: în urma privatizării apartamentelor, paramentul este acoperit cu vopsea diferită, de culori improprii stilului clădirii.

Faţadă
Mihai Kogălniceanu, 36Mihai Kogălniceanu, 31