Este o casă, ridicată într-un parter, construită pe un plan alungit în adâncul sectorului, aliniată cu faţada îngustă la linia roşie a străzii. Faţada principală are şase axe, dintre care cinci sunt goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat într-un rezalit lateral, în partea intrării în curte (în ultimii ani intrarea veche a fost înlocuită cu o fereastră, iar fereastra de la colţul opus a fost sacrificată pentru o uşă de intrare).
Elemente decorative sunt specifice stilului eclectic: ancadramente cu evidenţierea cheii ei de boltă, plite de pervaz, cornişă şi o friză plată.