A fost construită la începutul secolului al XX-lea, în sil eclectic cu tentaţii de modern. Este o casă modestă, ridicată într-un parter, construită pe un plan alungit în adâncul sectorului, aliniată cu faţada îngustă la linia roşie a străzii. Faţada principală are trei axe, dintre care două sunt goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat într-un rezalit lateral, în partea intrării în curte.
Casa era în zidărie aparentă, din piatră făţuită, din care erau executate foarte fin detaliile arhitectonice. Decoraţia plastică era bogată, concentrată în partea superioară a clădirii: cornişă cu muluri clasice, sub care se afla o friză cu triglife, şi în jurul ferestrelor: caneluri care înviorau ancadramentele, într-o relaţie componistică cu friza. În scopul contrastării detaliilor au fost incluse frize din zidărie cu fracţia mică şi aspră. Rezalitul intrării era evidenţiat atât prin aticul cu forme complexe, inclus în parapetul de piatră, cât şi prin bosajele aflate în partea inferioară a pilonilor.
În ultimii ani arhitectura casei a fost modificată malefic: mulurile cornişei au fost simplificate, canelurile astupate, paramentul acoperit cu o vopsea aprinsă, de culoare oranj, pe fundalul căreia contrastează detaliile acoperite cu vopsea albă, soluţii improprii stilului iniţial.