Este o casă de raport cu două apartamente, construită în 1904 de către M. Ivanţez. Proprietar în 1940 a fost atestat Fraţman Ghenea.
Este o clădire construită la colţul cartierului, ridicată pe un plan rectangular, într-un parter pe un demisol înalt, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor.
Faţada orientată spre strada Bucureşti este simetrică, cu nouă axe compoziţionale, dintre care 7 sunt goluri de ferestre şi două – intrări în apartamente. Faţada orientată spre strada M. Eminescu este simetrică, cu patru axe, toate ferestre. Intrările are loc prin rezalite cu partea superioară în segment de cerc, dominate de câte un atic triunghiular în trepte. Ferestrele sunt rectangulare, conturate simplu cu ancadramente, cu o cornişă rectilinie simplă din muluri; sub plita de pervaz sunt nişe. Colţurile casei sunt întărite vizuial de pilaştri ordinului doric, cu caneluri. La faţada posterioară se afla o galerie cu stâlpi, azi construită. În componenţa clădirii intră şi pilonii porţii de intrare, soluţionaţi în aceiaşi cheie stilistică.