A fost construit în 1914, an incizat pe suprafaţa aticului de deasupra colţului clădirii, ca şi iniţialele. Proprietari în 1940 au fost atestaţi Hana şi Srul Cogan, iniţialele căruia "K" şi "Ш" sunt instalate alături de anul construcţiei.
Este o clădire construită la colţul cartierului, ridicată pe un plan unghiular, într-un parter pe un demisol înalt, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor. Faţada orientată spre strada 31 August are cinci axe, faţada orientată spre strada Izmail – şapte axe, toate goluri de ferestre. Intrarea la cota parterului are loc din direcţia curţii interioare, în demisolul cu unitate comercială – prin colţul teşit orientat spre intersecţia străzilor. Colţul clădirii este dominat de un atic cu o formă complexă. Decoraţia plastică este specifică stilului eclectic: cornişă cu muluri şi denticule, friză netedă, ancadramente-plintă la ferestrele rectangulare şi pilaştri în plinurile dintre ferestre. La faţada posterioară era o galerie deschisă.
Zidăria aparentă a fost aplicată o tencuială, adăugate foişoare şi anexe.