În 1904 membrii casei de rugăciuni ai evreilor s-au adresat în secţia de construcţii a Conducerii Guberniale din Basarabia cu rugămintea de a le permite inaugurarea, în clădirea care aparţinea moştenitorilor negustorului Şmul Galperin, a casei de rugăciuni "Şornikov". Casa se afla în sectorul 4 al oraşului, pe strada Kupeceskaia, 70 (azi str. Alecsandri) şi Nikolaevskaia, 78 (azi str. Columna), cu ieşire la stradela Iakimovskaia (azi Habad-Liubavici). Secţia de Construcţii a delegat pristavul sectorului pentru a inspecta clădirea, care a informat: "Construcţiile din curte sunt din piatră, ridicate într-un nivel, acoperite cu olane (…) după spusele vecinilor, sunt construite cu cca. 30 de ani în urmă". Permisiunea pentru inaugurarea casei de rugăciuni a fost primită în acelaşi an, în luna octombrie. Clădirea de la colţul cartierului, a fost arendată pentru o ceainărie.
Casa este amplasată la colţul străzii, ridicată într-un nivel, cu planul în formă unghiulară, ajustat la configuraţia lotului de teren, aflat la intersecţia, sub un unghi ascuţit, a străzilor Alecsandri şi Habad-Liubavici. Casa avea şase intrări din strada Alecsandri (una astupată ulterior) şi patru din curte. Planimetria iniţială s-a pierdut, interioarele clădirii fiind ajustate pentru apartamente.
Faţada orientată spre strada Alecsandri are o decoraţie plastică cu imitaţia bosajelor orizontale. La colţuri are lesene cu aplicaţii decorative, care susţin cornişa însoţită de o friză. Ferestrele rectangulare au ancadramente fine, cu imitaţie de bolţari în partea superioară.