Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară, aflată pe strada Alexandri, colţ Mitropolit Varlaam, sunt din 1832. În luna martie a acestui an negustorul din Chişinău Vasilii Egorovici Deveatov a amanetat o casa din piatră, amplasată la colţul cartierului, mărginit de străzile Kupeceskaia şi Gostinnaia. Era acoperită cu şindrilă, avea şapte camere, cu subsol. Alături a construit două corpuri de casă, cu un beci din piatră, o fântână şi o grădină din pomi.
La sfârşitul secolului al XIX-lea această proprietate imobiliară este cumpărată de cunoscutul enciclopedistul basarabean Gdal Poleak, care demolează vechea clădire şi construieşte un imobil cu două etaje, care apoi a devenit sediul hotelului "Moskova". În timpul celui de al doilea război mondial, această clădire a fost deteriorată, în anii postbelici a fost refăcută cu însemnate pierderi ale arhitecturii iniţiale. Interioarele au fost amenajate pentru şcoala de muzică.
Clădirea are un plan dreptunghiular, cu parter şi etaj, ridicată pe un demisol înalt. Are un coridor central, de o parte şi alta a căruia se află încăperile, cu scara pentru comunicaţie interioară. Faţada principală are zece axe, nouă goluri de ferestre şi una de uşă, de o parte aflându-se 4 ferestre şi de alta cinci. Decoraţia plastică se rezumă la arsenalul neoclasic – cornişă şi brâe, care divizează faţadele în registre orizontale. Decoraţia plastică se rezumă la ancadramente în jurul golurilor de ferestre, mari, rectangulare. Intrarea, amplasată cu o uşoară disimetrie, este evidenţiată printr-un portic, lipsit de elementele caracteristice.