Galbenă, 8

Casa individuală

Galbenă, 8
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

A fost construită în 1928, proprietar în 1940 a fost atestat Mihail Reut şi Mihail Tăut Xenofontovici.

Este o casă de locuit, construită într-un parter pe un plan rectangular, amplasat cu o retragere a faţadei de la linia roşie a străzii. Arhitectura este în stil modern. Faţada are o compoziţie simetrică, zidărie aparentă, cu detalii din piatră făţuită şi includerea unor panouri cu factură aspră din petricele, care conturează lesenele laterale şi pilonii intrării. Are cinci axe, patru goluri de ferestre şi unul al intrării, amplasat în centru, sub forma unei logii adânci, în arc, care conduce în holul casei. Planimetria este influenţată de casa populară. Intrarea are loc printr-un portal în arc în plin cintru. Partea superioară a pereţilor este finisată printr-o arcatură pe console. Ferestrele largi au ancadramente în partea superioară cu bolţarii din centru evidenţiaţi în relief. Acoperişul era mărginit de un parapet din piatră, de la care au rămas doar tumbele.

Faţadă
Galbenă, 5