Este un complex din două clădiri, într-un nivel, aliniate liniei străzii.
Literul A. Este o casă cu două apartamente modeste, fiecare cu câte o intrarea din stradă.
Paramentul faţadei este din piatră aparentă, prelucrată, aşezată în asize cu alternarea de două nuanţe. Din piatră sunt cioplite detaliile faţadei, foarte calitativ executate. Partea superioară a pereţilor are o friză plată. Intrările în clădire sunt scoase în evidenţă prin atice înalte de o formă complexă, cu timpanul în arc, conturat de bolţari. Aticele sunt susţinute de piloni în bosaje orizontale, cu elemente plastice de trecere. Ancadramentele ferestrelor sunt simple rame, sprijinite pe piatra de pervaz, sub care sunt panouri din rame.
Literul B. Este alipit de clădirea vecină (str. Alexandru cel Bun, 15). Spre stradă sunt orientate ferestrele, cu ancadramente în stil eclectic: ancadramente cu evidenţierea cheii de boltă, cornişă şi lesene. Intrarea avea loc din partea curţii interioare.