În vara anului 1886 locuitorul Chişinăului Ferdinand Lang a vândut secretarului gubernial Fedor Vasilikovsky o casă într-un parter, construit din piatră, aflat în prima parte a oraşului, pe strada Podoliei. În ianuarie 1887, s adresase în Uprava orăşenească cu rugămintea să demoleze casa veche din lampaci şi pe locul ei să construiască o casă nouă din piatră. Permisiunea a fost eliberată la 4 ianuarie acelaşi an, construcţia casei fiind finisată în timp de un an. În 1910 această casă a fost arendată pe trei ani de către Nadejda Gore. Casa era alimentată cu apă de la conducta orăşenească, se încălzea cu sobe, în curte se găseau dependinţele, un beci şi o spălătorie.
Proprietatea imobiliară este alcătuită din două imobile de locuit : o casă individuală (A) şi o casă de raport (B).
Literul A. Casă individuală. A fost construită la cumpăna secolelor XIX şi XX. Este o clădire alcătuită dintr-un parter, ridicat pe un demisol înalt, cu planul rectangular, orientat în adâncul cartierului, cu faţada principală construită pe linia linie roşie a străzii. Faţada principală are o compoziţie asimetrică, cu patru axe, trei goluri de ferestre şi nul de uşă, amplasat spre dreapta unde se afla poarta de acces în curte. Intrarea se află într-un rezalit, amplasat lateral, încununat de un atic semicilindric.
Paramentul faţadei principale este tencuit neted, cu scoaterea în evidenţă a rezalitului prin bosaje orizontale. Detaliile arhitectonice ale faţadei principale sunt din arsenalul stilului eclectic şi artei populare. Intrarea este umbrită de o copertină cu console din fier forjat.
Ferestrele au ancadramente, cu chenare simple, sprijinite pe mici plite de pervaz, incluse într-o arcadă din pilaştri pe care se sprijină arcuri largi în segment de cerc, care face impresia unei terase mărginite de piloni, intercolumniile dintre care au fost astupate prin zidărie, cu excepţia unor ferestre. .
Literul B. Casă cu apartamente de raport. Este o clădire alcătuită dintr-un parter, cu planul rectangular, cu faţada principală construită pe linia roşie a străzii.
Faţada principală are o compoziţie a(simetrică), alcătuită din nouă axe compoziţionale, dintre care opt sunt goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat lateral, spre stânga, unde se afla poarta de acces în curte. Arhitectura faţadei a fost modificată, cu suprimarea detaliilor. Intrarea, în arc în plin cintru este printr-un portic cu un aspect postmodern. Paramentul este tencuit neted. Ferestrele rectangulare sunt fără ancadramente, cu păstrarea nişelor sub plita de pervaz.