Aparţinea lui Vladimir Grigorievici Prodan, fiu de ofiţer. S-a păstrat descrierea din 1915 "Casă de piatră, într-un etaj, cu beci, constă din două apartamente, în prima sunt trei odăi şi 7 ferestre, în a doua sunt trei odăi şi 6 ferestre".
Casă de piatră, într-un etaj, ridicată pe un demisol înalt, aliniată la linia roşie a străzii construită la mijlocul secolului al XIX-lea, după un proiect model. Avea cinci axe compoziţionale, toate de ferestre. Intrarea, care conduce într-o galerie laterală, a fost alipită mai târziu. Elementele de decoraţie plastică sunt eclectice: lesene între ferestre, cornişă, ancadramente cu bolţarul central.