Primele informaţii documentare sunt din 1857, când proprietară era Elena Liubarski, văduvă de consilier titular. În 1875 această proprietate aparţinea fiului său, Constantin Liubarsky. În 1878 casa a fost descrisă: "1. O casă într-un etaj, cu pereţii din piatră, acoperită cu olane, în lungime are 4 stânjeni şi 1 arşin, în lăţime – 3 stânjeni şi un arşin, înălţimea este de 2 stânjeni. Are 4 odăi, dinspre curte are alipit un coridor [galerie – T.N.] din lemn. 2. O casă într-un etaj, cu pereţii din piatră, acoperit cu olane, în lungime are 4 stânjeni, în lăţime – 3 stânjeni şi 1 arşin, înălţimea este de 2 stânjeni. Are 4 odăi, şi o tindă, sub casă o pivniţă.".
Reieşind din cele relatate mai sus, se poate presupune, că casa de raport a fost construită în anii 70 după proiectul lui A.I. Bernardazzi.
Este o casă de raport, alcătuită din două clădiri, unite printr-un perete, străpuns de pasaj – un gol în arc în plin cintru. Casele sunt ridicată într-un parter, pe un plan rectangular, cu faţadele aliniate la linia roşie a străzii. Arhitectura faţadelor este soluţionată identic, cu simetrie axială faţă de pasaj intrării, alcătuite din patru axe – trei goluri de ferestre şi un gol de uşă, amplasat lateral, spre intrarea în curte. Necătând la dimensiunile modeste ale caselor, fiecare din ele are faţada mărginită de două rezalite laterale, flancate de pilaştri, surmontate de câte un atic de formă complexă, care intrau în componenbţa parapetului din metal (dispărut). Decoraţia plastică, deşi rezumată la ancadramente, friză, cornişă şi pilaştri, la fiecare gol fiind ceată compoziţia sa proprie, creează o impresie de abundenţă prin introducerea contrastului dintre culoarea deschisă a detaliilor, proiectate pe fondul neted, mai întunecat al pereţilor.
În ultimul timp, arhitectura clădirilor a fost modificată prin construcţia unor mansarde deasupra imobilelor, fiecare cu soluţia sa arhitecturală, şi prin atrafgerea unei porţiuni a clădirii vecine, căreia i s-a aplicat aceiaşi soluţia arhitecturală a monumentului iniţial.
