Ştefan cel Mare, 164 A (colţ str. S. Lazo)

Biserica Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Biserica Schimbarea la Faţă a Mântuitorului
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

Este fosta capelă "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" a gimnaziului nr. 2 pentru băieţi, (în perioada interbelică – Liceul militar "Mihai Viteazul), construită între anii 1898–1902, arhitectul eparhial M. Seroţinschi.

Are planul de tip cruce greacă înscrisă, cu patru piloni pe care se sprijină tamburul circular al cupolei. Aspectul exterior este decorat în spiritul stilului ruso-bizanzin. În faţa intrării este construit un pridvor cu coloane robuste.

Faţadă
Biserica Adormirea Maicii DomnuluiBiserica Acoperemântul Maicii Domnului