A fost concepută pentru comunitatea bulgarilor, în a căror mahala se afla, dar a fost finalizată pentru populaţia pământeană.
Structura spaţială a bisericii, soluţiile constructive şi caracterul detaliilor i-au deruta pe unii cercetători, care i-au atribuit o vechime mai mare decât are în realitate.
Biserica este realizată sub influenţa schimbărilor stilistice de la cumpăna secolelor XVIII-XIX, fapt care a contribuit, pe de o parte, la menţinerea unor particularităţi ale bisericilor autohtone, iar pe de altă parte – la modificarea aspectului lor obişnuit, adus de stilurile europene – neoclasicimul şi barocul.
Construcţia a fost iniţiată de comunitatea bulgărească. La 2 mai s-a aprobat construcţia bisericii cu hramul Sf. Gheorghe Biruitorul. Târnosirea bisericii are loc la 3 noiembrie 1819.
Biserica este o clădire alungită, cu absida altarului circulară, racordată plastic pereţilor laterali, cu o turlă ridicată deasupra naosului şi cu camera clopotelor înălţată deasupra pridvorului.
Spaţiul central reprezintă o sală cu două perechi de lărgiri ovale, înscrise în grosimea pereţilor laterali sub forma absidelor laterale la tipul mixt de biserică, sau pseudotrilob al bisericilor autohtone. Originalitatea acestei soluţii constă în tratarea unitară a spaţiului interior, renunţându-se la obişnuita divizare în naos, pronaos, sala centrală asumând ambele funcţii. Prezenţa compartimentelor rituale este totuşi distinctă, realizată prin boltirea lor tradiţională: partea centrală, ce reprezintă naosul, este supraînălţată de o turlă circulară, iar partea vestică – pronaosul – este boltit cilindric cu semicalote laterale. La baza turlei naosului se află o imitaţie a bolţii moldoveneşti. Suprafaţa interioară a pereţilor este înviorată de cornişe proeminente şi pilaştri, amintind panourile din bisericile occidentale.
Deasupra pridvorului, este amenajat cafasul, susţinut de doi piloni masivi. În pereţii groşi, în partea de vest, în apropierea intrării, sunt mici orificii, probabil, pentru supravegherea situaţii din exterior. Ele împreună cu încăperile tăinuite sunt mărturii elocvente ale posibilei utilizări a bisericii ca loc de refugiu în caz de primejdie.
Spre deosebire de soluţia cu forme plastice din interior, exteriorul are un aspect sobru, creat laconic prin folosirea detaliilor stilului clasicist – cornişe cu denticule, frontoane triunghiulare, fleşă, rotunjiri la colţurile clădirii.
