Este biserica comunităţii armeneşti, care au construit-o începând cu anul 1803, fiind folosite fundaţiile unei biserici moldoveneşti mai vechi. Biserica se afla în partea de sud-est a centrului istoric al Chişinăului vechi, un important element de reper al planului urban medieval. Biserica armenească, construită cu cheltuiala baronului Oganes, fiul lui Acop-gian, şi a copiilor săi în memoria părinţilor, a moştenit de la biserica moldovenească planul alungit, de tip navă, rotunjit la est de vasta absidă altarului. Multe particularităţi au fost introduse în arhitectura ei după intrarea acesteia în posesia armenilor: lipseşte peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, caracteristic pentru ortodoxia de vest, au apărut compartimentele laterale, aşa numitele horane, spaţii construite special pentru altarele laterale. Atunci a fost construit şi turnul clopotniţă, alipit la faţada de vest, modificate bolţile interioare şi alipită o încăpere la nordul navei, unde se botezau pruncii. În 1804 a fost construit pridvorul de sud, unde în peretele de est a fost montat al doilea altar cu o catapeteasmă din lemn.
În 1885 a avut loc restaurarea bisericii şi lucrări de amploare efectuate cu cheltuiala lui Oganes, fiul lui Manuk-bey. O puternică notă orientală a fost introdusă prin construcţia loggiei, alipite pridvorului de sud, construit deasupra mormintelor familiei Manuk-bey, în arhitectura căreia au fost promovate trăsături specifice arabo-musulmane, dar soluţia planimetrică face parte din moştenirea armenească. Autor al acestei construcţii este considerat arhitectul A.I. Bernardazzi.
Pereţii clădirii au fost înălţaţi cu cca. 65 cm, partea nouă fiind evidenţiată printr-o arcatură ce amintea ocniţele medievale, amplasată perimetral sub cornişa cu muluri neoclasice. Bolţile vechi au fost demolate şi înlocuite cu altele noi, cu o influenţă a stilului baroc. Bolta cilindrică, susţinută de arcuri dublouri, a fost străbătură de mici calote sferice. Suprafeţele lor şi peretele de apus au fost acoperite cu fresce. A fost înălţată cu un nivel şi clopotniţa, silueta ei devenind mai elegantă, ultimul nivel fiind împodobit cu detalii din arhitectura neoclasicismulu francez.
În timpul acestei reconstrucţii au fost introduce forme caracteristice Armeniei istorice: acoperişul clopotniţei a devenit piramidal, au fost ridicate mici turle decorative, în forme similare, deasupra altarului şi pridvorului de sud, arhitect A. I. Bernatdazzi. Tot în această perioadă a refacerii capitale a edificiului a fost montată şi decoraţia sculptată a portalului de la intrarea principală prin turnul clopotniţei, o compoziţie artistică în care au fost incluse şi cruci sculptate, motiv folosit în sculptura armenească cu denumirea hacikar.
În anii 70 ai secolului a XX-lea biserica a fost restaurată, arhitect Agasi Ambarţumian.
