Alexei Mateevici, 67

Vilă urbană

Alexei Mateevici, 67
Monument de arhitectură de însemnătate natională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. Datează de la începutul secolului al XX-lea. În 1940 aparţinea familiei Climescu.

Vilă urbană, o casă de locuit construită într-un parter, cu o mansardă sub acoperiş, pe un plan uşor trapezoidal, din cauza hotarului înclinat al parcelei, de care este alipită casa. Este amplasată cu o mare retragere de la linia roşie a străzii, cu axa longitudinală paralelă străzii, între grădina peisagistică din faţă şi grădina cu pomi fructiferi din spate. Planul a fost influenţat de tradiţia casei populare, dar mult mărită în dimensiuni. Un perete longitudinal împarte clădirea în două, de o parte şi alta a căruia se află câte două odăi de mari dimensiuni. Holul intrării principale, dinspre grădina peisagistică avea loc printr-un tambur, lateral de care se afla o terasă cu paviment, mărginită de un parapet din stâlpi de marmură. O altă terasă se afla la faţada posterioară, lângă ieşirea a doua, de serviciu, direct din sufragerie. În salonul vilei era un cămin (distrus). Furnitura metalică şi tăbliile uşilor sunt soluţionate în spiritul stilului modern.

Faţada este din zidărie aparentă, cu detaliile cioplite din gresie, lespezile fiind aşezate în asize cu alternarea nuanţelor deschise şi întunecate, mai ales la buiandrugii ferestrelor. Compoziţia faţadei principale este soluţionată asimetric. Golurile ferestrelor au buiandrugii din bolţari în pană, registrul superior al pereţilor este ornamentat cu detalii arhitecturale din piatră cioplită cu imitaţia unor suporturi în spirit modern.

Planul iniţial al grădinii a dispărut, printre vegetaţia sporadică s-au păstrat câteva exemplare preţioase de arbori.

Vila are un zid de incintă cu piloni din piatră şi grilaj din fier, care includea o poartă pentru accesul carosabil şi o portiţă mică, de la care conducea o alee la intrarea în casă.


Alexei Mateevici, 68Alexei Mateevici, 66