Casa a aparţinut profesorului gimnaziului 1 de băieţi Dmitrii Volskii, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea.
A fost o clădire mică, ridicată într-un etaj, construită pe linia roşie a străzii, pe un plan alungit în adâncul parcelei. Necătând la lăţimea îngustă a clădirii, planimetria a fost soluţionată confortabil, cu o terasă laterală şi o intrare de serviciu din curte. Odăile sunt în anfiladă circulară şi cu un culoar pentru legăturile cu anexele şi dependinţele.
Avea faţada principală cu o compoziţie asimetrică, alcătuită din două axe, un gol tripartit de fereastră şi unul de uşă, amplasat lateral spre stânga. Intrarea se afla într-un rezalit, supraînălţat de un atic, inclus într-un parapet din baluştri piatră, sub forma de stâlpişori. Fereastra avea o configuraţie rectilinie, în armonie cu friza şi cornişa cu modilioane a peretelui, detalii soluţionate în spiritul eclecticii, influenţate de modern.
În anii ’90 ai secolului ai XX-lea a fost amplificată cu un etaj şi alungită în adâncul parcelei. Clădirea a pierdut calitatea de monument istoric.