Este o clădire patrulateră în plan, alungită de-a lungul liniei roşii a străzii Alexandru cel Bun, amplasată la colţul cartierului, la intersecţia cu strada Mitropolit Gavril Bănulescu-Bodoni. Un perete, orientat spre interiorul proprietăţii, este teşit, urmând linia veche a departajării parcelelor urbane din această zonă. Imobilul este ridicat pe un subsol, utilizat în scopuri comerciale sau artizanale. La parter se aflau două apartamente, cu intrările amplasate lateral. Faţada principală are o compoziţie simetrică faţă de axa centrală. Intrările sunt amplasate în rezalite, care au forma unor porticuri mărginite de lesene, dominate de frontoane curbliniu. Partea superioară a pereţilor are o friză din goluri de aerisire.
Aspectul exterior al edificiului a fost modificat – au fost închise vechile intrări şi construite intrări noi tambure şi un portic nou.