Monument de arhitectură de importanţă locală, alcătuit din două imobile. O clădire datează de la mijlocul, alta este de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Au fost integrate într-un organism funcţional, probabil, la începutul secolului al XX-lea. Până în 1940 au aparţinut proprietarului M. Wainberg.
În timpul celei de a doua conflagraţie mondiale imobilele au suferit, între anii 1946–1949, fiind refăcute după una şi aceiaşi schemă planimetrică – cu camere amplasate de o parte şi alta a unui culoar central. Faţadele dinspre strada Alexandru cel Bun, după toate probabilităţile, au obţinut o refacere în spiritul decoraţiei plastice vechi. Clădirile au câte două niveluri, înălţimile etajelor ambelor edificii fiind corelate la aceleaşi cote.
Prima clădire, din stânga, era o casă de locuit aristocratică pentru unifamilială. Compoziţia faţadei este simetrică faţă de axa centrală, subliniată de un atic triunghiular şi de balconul, spre care salonul este deschis printr-o o fereastră tripartită cu o uşă în centru. Decorul faţadelor este tributar eclecticii clasicizante, compus dintr-o cornişă cu denticule cu o friză monumentală şi ancadramente la ferestre.
A doua clădire, aflată la dreapta ei, este un important element urbanistic, la intersecţia străzii Alexandru cel Bun cu strada Mincu, care se termină pe teritoriul acestui cartier. Clădirea are planul cu peretele teşit la colţ, trasat sub un unghi ascuţit. Era o casă de locuit cu apartamente de raport, construită pe un plan dreptunghiular, cu o intrare în clădire din partea curţii interioare. La faţada posterioară s-au păstrat galeriile de la fosta casă de locuit. Faţada principală are o compoziţie cu un ritm egal al ferestrelor, cu amplasarea echidistantă a trei rezalite cu nişe pentru statui, încununate cu frontoane care scot în evidenţă axele compoziţionale ale faţadei.
