Este tip de clădire caracteristic pentru arhitectura urbană din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Proprietatea imobiliară a fost atestată pentru prima dată în 1854. Proprietarul originar nu este cunoscut, un timp aparţinuse negustorului Constantin Carabulea. Din 1863 – negustorului Miciu-Nicolaevici, din 1871 – negustorului Hristofor Vasile Gheorghiu. La începutul secolului al XX-lea în acest imobil se afla fabrica de mobilă vieneză a lui I.M. Birman. În 1940 aparţinea avocatului V. Liubovici.
În complex intră cinci imobile, din care o fostă casă de locuit şi mai multe construcţii industriale. Clădirea cu două niveluri, alcătuită din parter şi etaj, ridicată pe un subsol, aliniată străzii Alexandru cel bun, întruneşte calităţi de monument istoric. Are planul patrulater rectangular, cu încăperile grupate în jurul scării cu două rampe (de provenienţă mai târzie). Din partea posterioară are o galerie, care, pe parcursul utilizării imobilului, a fost lărgită de două ori. O încăpere de mari dimensiuni, a fost alipită mai târziu din partea laterală, faţada căreia, aliniată străzii, a obţinut aceiaşi decoraţie plastică ca a imobilului mai vechi. Faţada principală este soluţionată cu detalii caracteristice pentru proiectele-model de case de locuit nobiliare, elaborate de arhitecţii Imperiului Rus . Detaliile plastice se rezumă la un cordon între etaje, lesene simple şi chei de boltă în ancadramentul ferestrelor, cu evidenţierea părţii centrale a etajului, unde se afla salonul, printr-o grupă din ferestre în arc în plin cintru.
Planimetria actuală este ajustată pentru birouri şi administraţie. Decoraţia plastică este simplificată.
