Este un important element urbanistic şi monument al istoriei arhitecturii, tip de clădire caracteristic pentru arhitectura urbană aristocratică de la jumătatea secolului al XIX-lea. Proprietar originar era Mihail Constantin Zoti, deputat al Dumei în anii ’80 ai secolului al XIX-lea, grec după origine, activist al comunităţii greceşti din Chişinău. Conacul său figura în actele notariale în anii 1852–1865. În 1940 era arendat de o Şcoală primară, astăzi este sediul Centrului educaţional pentru copii. Clădirea a suferit în anii celui de al doilea război mondial.
Conacul este aşezat în zona de jos a străzii, într-un front compact, ocupând o parcelă de la capătul unui cartier, mărginită de străzile Armenească şi strada Octavian Goga.
În componenţa proprietăţii imobiliare intrau 4 construcţii.
Clădirea principală este casa de locuit cu două niveluri, amplasată la colţul cartierului, mărginită de străzile Alexandru cel Bun şi Armenească. Faţadele, în urma reconstrucţiei postbelice, au pierdut din decoraţia plastică iniţială eclectică cu elemente de baroc: ritm egal al ferestrelor, lesene între ferestre, la parter decorate cu bosaje, la etaj – cu caneluri. Nivelurile sunt despărţite de un cordon cu decor în meandru, ferestrele au ancadramente şi panouri. Partea superioară a pereţilor este finisată printr-o cornişă cu denticule. Golurile ferestrelor de la parter sunt umbrite de frontoane decorative, la etaj – de formă curbă. De-a lungul străzii Armenească a fost alipit o aripă într-un singur nivel, cu un decor simplu.
O altă casă de locuit, este construită în mijlocul curţii, în spatele căreia, spre est, a fost plantată grădina. Ea este unită, prin construcţii, cu caracter gospodăresc (grajdul şi remiza pentru trăsuri) cu a treia clădire, aliniată la linia roşie a străzii Alexandru cel Bun. Faţada are un ritm egal al ferestrelor, cornişe simple cu denticule, elemente reluate din arhitectura conacului, dar executate fără eleganţa prototipului.
