Primele informaţii sunt din 1878, când aparţinea văduvei Razuvaeva, construită la mijlocul secolului al XIX-lea, după un proiect model numit "cinci stânjeni".
Este o clădire alcătuită dintr-un parter, cu planul rectangular, aliniat la linia roşie a străzii. Faţada principală are o compoziţie asimetrică, alcătuită din cinci axe compoziţionale, dintre care patru au fost goluri de ferestre şi una de uşă, amplasată lateral, spre stânga, lângă poarta de acces în curte (astupat cu zidărie). O fereastră a fost prefăcută în intrare. Intrarea era mărginită de pilaştri, evidenţiată printr-un atic, parte componentă a unui parapet, e la care a rămas şi tumba laterală. Detaliile arhitectonice ale faţadei principale sunt din arsenalul stilului eclectic cu reminiscenţe clasice. Ferestrele au ancadramente – chenare simple, sprijinite pe un brâu comun.