Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară aflată pe streada 31 august, 34, datează din 1846 când aparţinea lui Timofei Seleznev, construită după un proiect model "trei stânjeni.
Liter A. Este o casă, care face corp comun cu casa de la nr. 32, cu care se învecinează. Are o compoziţie asimetrică, cu patru axe compoziţionale, dintre care trei sunt goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat lateral, spre poarta de acces. Intrarea de onoare este din partea străzii prin logii rectangulare (iniţial – în arc în plin cintru), aflată în rezalit, mărginite de pilaştri cu câte un striu central. Ferestrele au ancadramente-plintă. Partea superioară a pereţilor este fără terminaţia inerentă. Rezalitele au obţinut un acoperiş din lemn, cu două pante repezi, impropriu unei arhitecturi urbane
Liter B. Are planul rectangular, aliniat la linia roşie a străzii. Faţada principală, cu o compoziţie asimetrică, alcătuită din trei axe compoziţionale, două goluri de ferestre şi unul al uşii de intrare, flancat de doi piloni, a fost adusă la aceiaşi soluţie arhitecturală cu casele de la aceiaşi. La faţada posterioară se află o galeria cu intrarea secundară. Ferestrele au ancadramente în forma de plintă. Deasupra casei a fost adăugat un etaj-mansardă, cu acoperişul în pantă frântă, specific regiunii montane, impropriu unei arhitecturi urbane.
Complexul de clădiri nu prezintă valoare arhitecturală.