Casa a fost construită în anii 60 ai secolului ai XIX-lea, conform unui proiect de casă model, când aparţinea nobilei Clara Ludvigovna Lihtansky. Descrierea din 1897: "Casă de locuit, din piatră, într-un parter, constă din două apartamente, în prima – 3 odăi, în a doua – 5 odăi". În 1940 aparţinea Ministerului Educaţiei Naţionale.
Este o clădire alcătuită dintr-un parter pe un soclu înalt, cu planul rectangular, aliniat la linia roşie a străzii.
Faţada principală are o compoziţie simetrică, alcătuită din două apartamente, fiecare cu o compoziţie simetrică, alcătuită din cinci axe, patru goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat central. Paramentul faţadei principale este tencuit neted.
Intrarea are loc prin două porticuri cu doi stâlpi, pe care se sprijină frontoane triunghiulare.
Detaliile arhitectonice ale faţadei principale sunt din arsenalul stilului eclectic cu reminiscenţe clasice.
Ferestrele au ancadramente, cu chenare simple, sprijinite pe plite de pervaz proeminente, cu panouri şi nişe sub plita de pervaz.
Partea superioară a pereţilor este terminată printr-o cornişă. Colţurile clădirii şi stâlpii de la porticuri sunt evidenţiate prin bosaje orizontale.